ADHD
Simptome, cauze și tratament
- ADHD afectează între 2,5% și 5% din populația globală.
- Este recunoscută ca o tulburare comportamentală și emoțională cu debut în copilărie sau adolescență de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
- Se caracterizează prin dificultăți de atenție, hiperactivitate și impulsivitate.
- Varianta fără hiperactivitate este cunoscută ca ADS (Attention Deficit Syndrome).
- Diagnosticarea necesită o evaluare detaliată, inclusiv anamneză și istoric medical.
- Există încă idei greșite că ADHD ar fi rezultatul unei educații deficitare sau o problemă inventată, deși cercetările științifice contrazic aceste presupuneri.
Simptome
Atenția
Copiii cu ADHD au adesea dificultăți de concentrare la școală sau acasă, în timp ce adulților le este greu să se concentreze pe activități care presupun un singur tip de acțiune. Dificultățile apar mai ales atunci când respectivele activități se întind pe o perioadă lungă de timp.
Impulsivitate
Gestionarea emoțiilor și a comportamentului reprezintă o adevărată piatră de încercare în cazul celor afectați de ADHD. Schimbările de dispoziție pot duce deseori la un comportament necontrolat. Persoanele afectate nu iau în calcul consecințele comportamentului lor, dând dovadă de impulsivitate mai ales în situațiile în care sunt supuse unei presiuni mari.
Capacitatea de autoreglare
Capacitatea de autoreglare presupune existența unor mecanisme de gestionare a emoțiilor, impulsurilor, acțiunilor și a atenției. Persoanele cu ADHD au adesea probleme în a se adapta la normele sociale din cauza percepțiilor personale.
Hiperactivitate
Statul pe scaun sau într-o stare de repaus se transformă în adevărate provocări și intervine nevoia intensă de mișcare, manifestată adesea prin stări permanente de agitație, foieli și ticuri nervoase. Hiperactivitatea se manifestă diferit de la persoană la persoană iar în cazul unor forme de ADHD, ea poate lipsi complet ca simptom.
Diagnosticul ADHD
- În timpul diagnosticului clinic, accentul se pune pe anamneză și pe mediul în care trăiește pacientul.
- Se acordă atenție sporită simptomelor vizibile pentru a obține o imagine cât mai clară.
- Medicul stabilește, dacă este cazul, tratamentul necesar, dar și forma de terapie în funcție de gravitatea simptomelor.
Cauze și factori declanșatori
ADHD apare atunci când anumite funcții ale unor neurotransmițători sunt afectate și îngreunează transmiterea impulsurilor nervoase. Deseori, sindromul se moștenește și apare independent de influențe externe, însă există de asemenea multe cazuri în care părinții nu prezintă niciodată simptome de ADHD. Pe lângă toate acestea, intervin adesea și factori externi care nu declanșează propriu zis sindromul, însă care pot influența evoluția și intensitatea lui.
Educația
Comunicarea deschisă cu copiii care suferă de ADHD este extrem de importantă în educația lor. Nimeni nu trebuie să vorbească cu rușine despre ADHD. Orice părere diferită ar trebui tratată cu înțelegere și respect. În plus, accentul trebuie pus mereu pe punctele forte ale copilului, care sunt cu siguranță numeroase. Sindromul ADHD nu ar trebui considerat o limitare, ci ca o caracteristică a personalității copilului.
Mediul
Oamenii din mediul social al unei persoane cu ADHD ar trebui să fie pe deplin conștienți de existența sindromului, pentru a putea reacționa cu înțelegere în diversele situații care pot interveni. De multe ori, lipsa de înțelegere și prejudecățile amenință buna conviețuire. La fel de important este sentimentul de apartenență. Un mediu social funcțional reprezintă o plasă de protecție pentru persoanele afectate, motiv pentru care schimbările majore pot cauza reacții intense și diferite.
Nu numai copiii suferă de ADHD
- Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție este considerată un sindrom specific copiilor, însă principial vorbind, ADHD nu se limitează la o anumită grupă de vârstă.
- De ADHD pot suferi atât copiii și adolescenții, cât și adulții. Formele și intensitatea prin care se manifestă se schimbă odată cu înaintarea în vârstă.
- De ADHD pot suferi atât copiii și adolescenții, cât și adulții. Formele și intensitatea prin care se manifestă se schimbă odată cu înaintarea în vârstă.
- Multe persoane tind să creadă că numai copiii suferă de ADHD, întrucât sindromul este diagnosticat în copilărie, iar simptomele se diminuează pe măsură ce copilul se transformă în adult.
Evoluția sindromului ADHD
- Forma și gravitatea sindromului ADHD se schimbă în cursul vieții, crescând sau scăzând în intensitate.
- În special hiperactivitatea se diminuează odată cu avansarea în vârstă și poate dispărea complet odată ce copilul ajunge la vârsta adultă.
- Acesta este unul din principalele motive pentru care ADHD este exclus aproape complet de pe listă în momentul stabilirii unui diagnostic la un adult, fiind confundat cu alte afecțiuni.
Tratament ADHD deficit de atenție
Din păcate, ADHD nu este vindecabil, însă mulțumită metodelor moderne de tratament, simptomele pot fi ținute sub control cu ușurință, iar majoritatea oamenilor pot duce o viață absolut normală. Faptul că fiecare persoană afectată este diferită, face ca tratamentul urmat să difere în majoritatea cazurilor. De multe ori este necesar un tratament în care se folosesc mai multe remedii concomitent. Toate acestea se stabilesc în urma unui consult de specialitate.
Metilfenidatul & Co.
Unul dintre cele mai cunoscute remedii este metifenidatul. Substanțele active contribuie la combaterea formelor mai grave de ADHD, motiv pentru care tratamentul cu metilfenidat este extrem de comun. Pe lângă metilfenidat, se folosește adesea și amfetamina. Cele două intră în categoria formelor „serioase” de tratament, deoarece nu ar trebui administrate oricui. Chiar dacă în majoritatea cazurilor un dozaj potrivit nu cauzează efecte secundare, unii pacienți se plâng de senzații de amorțeală, stări de absență și chiar de schimbări de personalitate.
Psihoterapia
Psihoterapia nu este specifică numai anumitor grupe de vârstă, iar unii oameni apelează la ea pe parcursul întregii vieți. Persoanele afectate au astfel posibilitatea de a împărtăși experiențele și grijile lor unei persoane neimplicate. Acest lucru deschide calea spre găsirea unor soluții pentru situațiile dificile cu care se confruntă. În plus, ei învață cum să-și gestioneze mai bine emoțiile. Deși psihoterapia este eficientă prin însăși natura ei, s-a demonstrat că efectele benefice cresc atunci când este acompaniată de alte forme de tratament.
Coaching
Coaching-ul este o formă de sprijin prin intermediul căreia oamenii sunt ajutați și ghidați prin viața de zi cu zi de către un antrenor cu experiență în domeniu. Coaching-ul s-a dovedit eficient mai ales în cazul școlarilor, cărora le este mai ușor să treacă prin activitățile specifice ciclului de studii.
Acceptarea și sprijinul celorlalți
Chiar dacă nu este o formă de tratament în adevăratul sens al cuvântului, sprijinul celorlalți contribuie la atingerea aceluiași obiectiv. Atât persoana afectată, cât și cei din jur ar trebui să se situeze pe aceeași lungime de undă. Terapia alături de părinți sau de partener ajută persoanele cu ADHD să se simtă în siguranță și facilitează armonizarea relațiilor.
Alimentația
- Studiile științifice au demonstrat că, adesea, persoanele cu ADHD se confruntă cu un deficit de acizi grași Omega.
- Aceste deficite pot duce la agravarea simptomelor de ADHD, datorită faptului că funcțiile importante ale creierului sunt insuficient susținute.
- Alimentația persoanelor cu ADHD influențează semnificativ capacitatea de concentrare.
Suplimentul alimentar natural
cu
micronutrienți
- Suplimentele alimentare pot fi urmate separat sau împreună cu o altă formă de tratament.
- Administrarea altor preparate ar trebui să aibă loc numai după o discuție cu medicul.
- Mulți oameni au constatat efectele pozitive ale Concentrix după primele săptămâni de tratament.
- Tratamentul cu micronutrienți, în special cu acizii grași Omega 3 și Omega 6, o alternativă naturală la tratamentele medicamentoase.
- Contribuie la diminuarea simptomelor precum lipsa de concentrare, în mod eficient și pe cale naturală.
- Tratamentul cu Concentrix este ușor de urmat și blând cu organismul, fără apariția unor efecte secundare demonstrate de studii.